joi, 21 ianuarie 2016

Câteva precizări - CONTINUI PREZENTAREA PROBATORIULUI INCONTESTABIL, PROTEJEZ DOAR ORGANELE DE ANCHETĂ!




Nu voi înceta să public probatoriile constând în stenograme, care au ajuns sau vor ajunge şi în faţa organelor abilitate de Poliţie. ESTE DREPTUL MEU SĂ O FAC CHIAR DACĂ ESTE FAZĂ DE URMĂRIRE PENALĂ din mai multe considerente:


1. ESTE ABSOLUT NECESAR CA LOCUITORII ACESTEI COMUNE SĂ CUNOASCĂ NIŞTE CHESTIUNI DE MAXIM INTERES PUBLIC PRECUM DELAPIDAREA Nu de alta, dar acum vine campania şi le mai cerşeşte un nou mandat, deşi legal nu are voie să mai candideze, a comis numai infracţiuni peste infracţiuni şi aşa mai departe.


2. Preţ de aproape de doi ani de zile, tocmai în ideea ba de a mi se sustrage, ba de a fi ameninţată, ba de a fi şantajată să nu prezint organelor abilitate probatoriul, s-a mers pe ideea cum că aş scrie numai aberaţii fără nicio dovadă, pentru că sunt "nebună", că inventez eu tot şi aşa mai departe. CA ATARE, AŞA CUM SPUNEAM, MAJORITATEA PROBELOR SUNT SAU VOR FI PUBLICE, PENTRU A NU SE MAI CONTINUA CU ASEMENEA ABERAŢII PRIN CARE DOMNUL PRIMAR DE FAPT VREA SĂ-ŞI ASCUNDĂ INFRACŢIUNILE.


3. Prezint public demersurile mele, precum şi ce anume se întâmplă în dosare, pentru CĂ S-A MINŢIT PREA MULT, A EXISTAT PREA MULTĂ MANIPULARE PE SEAMA MEA, TOCMAI DATORITĂ FAPTULUI CĂ, FIIND FAZĂ DE URMĂRIRE PENALĂ, S-A PUTUT JONGLA CĂ EU AM FĂCUT PLÂNGERI PENALE MINCINOASE, DE NEBUNĂ, LA TOATĂ LUMEA, ŞI AŞA MAI DEPARTE. Tocmai pentru a NU mai exista astfel de manipulări ale dlui primar, ştiţi bine că m-am hotărât să fac absolut toate plângerile penale publice.


4. Eu sunt jurnalistă, rolul presei este acela de a dezvălui, nu de a ascunde. Cunosc situaţia că nu-i convine dlui primar acest aspect, tocmai pentru ca lumea să nu afle, ca atare să muşamalizeze dosarele, nimeni să nu mă creadă şi aşa mai departe.

5. Nu-i convine că nu mai poate candida, potrivit statutului PSD din cauza acestor dosare penale şi încearcă şi acolo, la PSD, să insinueze ideea că eu sunt nebună şi că n-are niciun dosar, ca să poată candida şi să poată prosti pe toată lumea în faţă cum că n-ar avea dosare. ARE DOSARE, NICI NU SE PUNE PROBLEMA SĂ NU AIBĂ DOSARE, DEMONSTREZ CU PROBE CĂ ARE DOSARE, PENTRU CĂ ALTFEL E ÎN STARE DE LUCRURI MARI ŞI SĂ PROSTEASCĂ ÎN FAŢĂ, AŞA CUM A FĂCUT ŞI CU OCAZIA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE. Prezint adrese oficiale în care se arată în clar că s-a început urmărirea penală pe numele Roxanei Oancea, rezultă până în pânzele albe, chiar şi la... Inspecţia Judiciară cum că eu aş fi prezentat... plângeri fanteziste, nicidecum adrese oficiale din care rezulta că s-a început urmărirea penală! Păi, nu se poate lucra aşa, el să vrea în continuare capul meu, cu presiuni enorme de ce m-am adresat Justiţiei, să vrea să mă scoată de nebună, iar eu să nu pot uza de dreptul meu la apărare.


Azi-dimineaţă am avut o discuţie cu o persoană din cadrul IPJ. Am ajuns la concluzia că nu voi mai publica numele lucrătorilor din Poliţie care se ocupă de cauze, însă voi prezenta probele, precum şi stadiul dosarelor. ACESTA ESTE DREPTUL MEU LEGAL SĂ O FAC, probabil că n-aş fi făcut-o dacă aş fi putut să procedez şi altfel! Numai că NU am fost lăsată de dl. primar să procedez şi altfel, acuma să-mi fie şi mie cu iertare, asta este! Deci nu voi mai prezenta public numele persoanelor care se ocupă de cauze din Poliţie, decât atunci când, se mai întâmplă, însuşi lucrătorul respectiv a comis vreo infracţiune. NU ESTE CAZUL DEOCAMDATĂ, N-AM ASTFEL DE SITUAŢII, DIMPOTRIVĂ, OAMENII ŞI-AU FĂCUT EXCELENT DATORIA! Ştiu că e o situaţie de permanent disconfort pentru dl. primar faptul că eu scot probele public, la Poliţie s-au dus deja în marea lor majoritate, ca atare NU mai poate insinua pretutindeni pretinsa mea nebunie ca să scape el basma curată cu toate infracţiunile alea zdravene. Dar NU e problema mea, e problema lui de natură infracţională chestia asta.


Deci ca să recapitulez: dreptul lucrătorilor din Poliţie este acela de a fi protejaţi, ca atare nu voi mai dezvălui numele acestora, DREPTUL MEU DE A DEMONSTRA PROPRIA-MI DREPTATE ÎN FAŢA UNUIA CU FUNCŢIE CARE VREA CU ORICE PREŢ SĂ MĂ BATJOCOREASCĂ ŞI SĂ MĂ SCOATĂ DE NEBUNĂ PE DE ALTĂ PARTE ESTE INCONTESTABIL VIZAVI DE PROBATORIILE PE CARE LE AM FAŢĂ DE EL! În plus, mai există şi dreptul cetăţenilor de a fi informaţi în legătură cu unele deosare care sunt de maxim interes public, precum delapidarea. Ceea ce nu înţeleg sincer este de ce insistă abia acum tot pe aceeaşi linie ilegală dl. Marian Oancea, să muşamalizeze, să ascundă, să nu se vadă lucrurile urâte despre el, probele şi dosarele penale, CÂND MULT MAI SIMPLU ERA SĂ DEA DOVADĂ DE LA BUN ÎNCEPUT DE RESPONSABILITATE ŞI SĂ NU SE FI ANGRENAT NICIODATĂ ÎN LUCRURI DE GENUL ACESTA CA SĂ FACĂ MUIERII PE PLAC CU GELOZIA ŞI CU DISTRUGEREA MEA! Încă o dată îl întreb public dacă nu era mai bine să-i dea două palme şi s-o trimită la cratiţă decât să se ajungă aici din cauza unei gelozii distructive şi oricum nefondate! Dar acum că s-a ajuns unde s-a ajuns, oricum nu mai e nicio cale de întoarcere!


Mirela Predan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu