marți, 12 septembrie 2017

În dialog cu Cristian Ionescu: pretinderi mincinoase şi halucinante inspirate de la cel ce nu există şi referitoare la dl. Gheorghe Grigore - AUDIO




La finalul şedinţei de consiliu, am avut un dialog cu dl. Cristian Ionescu. Haideţi să vedeţi care au fost acuzaţiile care mi-au fost aduse şi care sunt argumentele mele. Las la aprecierea dvs., stimaţi cetăţeni. Dacă vi se pare în regulă. PERSONAL, MIE ACESTE SUSŢINERI MI SE PAR A LA CEL CE NU EXISTĂ, CU PUTERNICĂ INFLUENŢĂ DE LA CEL CE NU EXISTĂ. DECI ÎNREGISTRAREA ESTE EFECTUATĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC ŞI SURPRINDE O CHESTIUNE DE INTERES PUBLIC. Iniţial, NU am vrut să public această înregistrare, însă în momentul în care am aflat de la o persoană demnă de încredere că împreună cu cel ce nu există, dl. Cristian Ionescu, alături de dl. Nicuşor Dumitru îi creează probleme dlui Gheorghe Grigore, am considerat că nu se pune în discuţie. DEŞI NEAGĂ, ACEASTĂ ALIANŢĂ EXISTĂ. Nu pot dezvălui sursa, în schimb, am rugămintea să NU condundaţi persoana care mă pune să scriu cu sursa. Persoana care a reprezentat sursa doar m-a informat ieri că această alianţă există, este ascunsă şi mi-a dat şi nişte probe ale continuităţii acestei alianţe dintre Cristian Ionescu, Nicuşor Dumitru şi cel ce nu există. Dimpotrivă, mi-a spus că dna Gabi Valentina Preda a încheiat orice discuţie cu cel ce nu există, deci referirile mele nu vor mai fi şi la adresa domniei sale. PROBLEMA, AŞA CUM AM SUBLINIAT ÎN NUMEROASE RÂNDURI, ERA LEGATĂ DE ALIANŢA CU CEL CE NU EXISTĂ. Sursa m-a informat, eu am considerat că nu este corect. Dl. Cristian Ionescu, aşa cum bine se poate observa, nu neagă această alianţă cu cel ce nu există efectiv, însă are nişte pretinderi ireale: că m-ar pune cineva să scriu, că n-are ce să facă în consiliu, că n-are de ce să posteze pe Facebook chestiuni de interes public, că n-aş avea probe ale acestei alianţe, că l-aş jigni. O să le eplic separat. Înregistrarea surprinde discuţiile de după şedinţa de consiliu. Merg spre ieşire, se aud paşi. Sunt abordată de dl. Cristian Ionescu. Ia ascultaţi:

https://vocaroo.com/i/s1hJrQjFE5NR


IONESCU CRISTIAN: Mă cunoaşteţi pe mine, mă?
GHINEA BOGDAN: Doamna Mirela...
PREDAN MARIA-MIRELA: Da, fizic...
IONESCU CRISTIAN: Cine vă pune să scrieţi?
PREDAN MARIA-MIRELA: Nimeni
IONESCU CRISTIAN: Păi, şi atunci? V-am jignit cu ceva eu?
PREDAN MARIA-MIRELA: V-aţi aliat...
IONESCU CRISTIAN: Nu-i corect.
PREDAN MARIA-MIRELA: V-aţi aliat cu dl. primar.
IONESCU CRISTIAN: Dovediţi!
PREDAN MARIA-MIRELA: Înregistrarea şedinţei de consiliu din data de 2 mai.
Puteţi să mă daţi în judecată.
IONESCU CRISTIAN: (neinteligibil) hotărârile date de Consiliul Local.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu, nu, nu. Puteţi să mă daţi în judecată. N-o să câştigaţi decât n-are legătură cu interesul public.
IONESCU CRISTIAN: Dvs. să mă jigniţi în felul ăsta?
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu m-am legat de familia dvs. niciodată, n-am făcut nicio referire. Alianţa dvs. cu dl. primar. Ştiţi ceva? Eu v-am votat. Nu pentru a vă alia cu dl. primar v-am votat. Vă spun uitându-mă în ochii dvs. Deci eu nu v-am votat...
GHINEA BOGDAN: Ştii ce spune Mihai Anghel? Că ai votat cu el.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu este adevărat. Nu este adevărat. Gata.
IONESCU CRISTIAN: Că am aprobat procesul-verbal.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu mă sperii de dat în judecată. Deci în momentul în care voi face referiri jignitoare la adresa dvs.
IONESCU CRISTIAN: Păi, asta faceţi, nu...
PREDAN MARIA-MIRELA: Eu am spus că nu de asta v-am votat. Şi este dreptul meu cetăţenesc...
IONESCU CRISTIAN (neinteligibil) Am încheiat discuţia.
PREDAN MARIA-MIRELA: Şi este dreptul meu cetăţenesc, iertaţi-mă, să spun că sunt dezamăgită de cel pe care l-am votat.
GHINEA BOGDAN: Maca s-a îndrăgostit, nu mă mai înţeleg cu el.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu ştiu cine e Maca.
GHINEA BOGDAN: Maca vino încoa!
PREDAN MARIA-MIRELA: Cine?
GHINEA BOGDAN: Macanache s-a îndrăgostit de tine...
PREDAN MARIA-MIRELA: Când e unanimitate, aşa, îmi pare rău. Nu pentru asta v-am votat, pentru unanimitate, să ştiţi. Îmi pare rău...


Bun, nu cred că mai are relevanţă mai departe un fragment. Erau nişte glume ale dlui Bogdan Ghinea, dar am prezentat înregistrarea în integralitate pentru a nu avea cineva impresia că am trucat ceva sau că am vrut să ascund ceva.


AŞ VREA SĂ SUBLINIEZ URMĂTOARELE LUCRURI:


ACEASTĂ DISCUŢIE M-A CONVINS INIŢIAL SĂ-L LAS ÎN PACE PE DL. CRISTIAN IONESCU, ÎNŢELEGÂND CĂ NU AR MAI FI ÎN CONTINUARE ALIAT CU CEL CE NU EXISTĂ, ÎNSĂ, AŞ VREA SĂ STABILESC ÎN CLAR ŞI CÂTEVA IDEI ALE LUI CEL CE NU EXISTĂ REGĂSITE LA DL. IONESCU:


1. ALIANŢA POLITICĂ ESTE DE MAXIM INTERES PUBLIC, NU DISCUTĂM DESPRE JIGNIRI. Aşa, nimeni nu ar mai avea dreptul să spună nimic în legătură cu problemele strict cetăţeneşti, hai să fim serioşi. Impresia asta a avut-o şi cel ce nu există, până când i-a respins Parchetul tot pe astfel de idei, dar văd că în continuare are aceleaşi convingeri, confundând spaţiul public, interesul public cu viaţa privată, CARE INTERES PUBLIC, TREBUIE SĂ FIE SUB CONTROL CETĂŢENESC.

2. NU MĂ PUNE NIMENI SĂ SCRIU. DE UNDE AM ÎNSĂ INFORMAŢIILE ACESTEI ALIANŢE? AM VĂZUT CU OCHII MEI ÎN ŞEDINŢA DIN 2 MAI ŞI O SĂ SCOT ŞI ÎNREGISTRAREA ACELEI ŞEDINŢE DE CONSILIU, CÂND DINCOLO DE PROIECTELE DE HOTĂRÂRE VOTATE CU UNANIMITATE, ACEEA CU INVENTARIEREA DOMENIULUI PUBLIC FIIND ILEGALĂ PENTRU CĂ ÎNCĂLCA O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ DEFINITIVĂ, DL. CRISTIAN IONESCU, FOARTE BUCUROS, L-A INVITAT PE CEL CE NU EXISTĂ LA EL ACASĂ, LA O PETRECERE PRIVATĂ. LA ASTA M-AM REFERIT, LA ACEA INVITAŢIE CÂND AM SCRIS. NU AVEA CUM SĂ PARTICIPE ŞI DL. GRIGORE LA ACEA PETRECERE, NICI MĂCAR FIZIC, PENTRU CĂ LA ÎNCEPUTUL LUNII MAI NU ERA ÎN ŢARĂ, IAR ACESTE PROPUNERI DIN PARTEA DLUI IONESCU, DE PRIETENIE ŞI APROPIERE CU CEL CE NU EXISTĂ S-AU FĂCUT ÎN ABSENŢA DLUI GHEORGHE GRIGORE, CARE FIZIC NU PUTEA PARTICIPA LA ELE, NEFIIND ÎN ŢARĂ.


3. NU L-AM JIGNIT PE DL. CRISTIAN IONESCU. A SPUNE CĂ S-A ALIAT CU CEL CE NU EXISTĂ ŞI CĂ NU A AVUT NICIO LUARE DE POZIŢIE ÎN ŞEDINŢELE DE CONSILIU NU ESTE O JIGNIRE. ESTE UN DREPT CETĂŢENESC AL MEU DE CONTROL ASUPRA ALEŞILOR LOCALI. INCLUSIV ÎN LEGĂTURĂ CU VOTUL DAT.

4. PE MINE NU MĂ INTERESEAZĂ VOTUL DAT PENTRU PROCESUL-VERBAL, AM EXPLICAT CARE HOTĂRÂRI ANUME NU TREBUIAU ADOPTATE CU UNANIMITATE: CEA REFERITOARE LA INVENTARIEREA DOMENIULUI PUBLIC, PENTRU CĂ ERA ILEGALĂ, CEA REFERITOARE LA FINANŢAREA ASOCIAŢIEI SPORTIVE, ADICĂ A CS REŞIŢA DE FAPT, PENTRU CĂ ERA ÎN DETRIMENTUL SNAGOVULUI, DÂND POSIBILITATEA LUI CEL CE NU EXISTĂ SĂ FURE. Au mai fost şi alte hotărâri, însă acestea două, în mod clar NU trebuiau să fie date, ambele în absenţa dlui Grigore. Deci despre ce anume discutăm de fapt?

5. NU SE POATE SPUNE CĂ DL. CRISTIAN IONESCU AR FI AVUT VREO LUARE DE POZIŢIE ÎN ŞEDINŢA DE CONSILIU. LA FEL ŞI DL. NICUŞOR DUMITRU. ÎN LEGĂTURĂ CU NIMIC. Păi, şi atunci, pe mine cine mă reprezintă? Eu de ce i-am votat? DA, DIN FERICIRE, MĂ REPREZINTĂ ÎN CONTINUARE DL. GHEORGHE GRIGORE, DEŞI S-A DORIT ÎNLĂTURAREA SA NEDREAPTĂ, DAR NU ESTE SUFICIENT ŞI NU ESTE CORECT AŞA. Poate şi dna Gabi Valentina Preda, pentru că am înţeles că nici nu vrea să mai audă de cel ce nu există. Vom vedea, timpul va confirma. DAR EU AM VOTAT TOTUŞI O ECHIPĂ, ADICĂ DE ASTA MI SE PARE INJUST EFECTIV. Eu m-am zbătut pentru o echipă, NU PENTRU CEL CE NU EXISTĂ, PENTRU DUMNEZEU. Nu se poate aşa ceva!


6. NU AM VOTAT CU MIHAI ANGHEL. Cred că era o glumă de-a dlui Bogdan Ghinea. E posibil să-l fi votat el pe Mihai Anghel la funcţia de primar, şi pentru Consiliu cu PSD-ul, că... na, era tatăl candidat. Dacă a făcut asta chiar ar merita felicitat. Deci eu NU am votat cu Mihai Anghel, votul nu se poate fotografia, deci n-am cu ce să demonstrez, dar eu am conştiinţa curată, alţii n-au conştiinţă curată faţă de mine.


PREDAN MARIA-MIRELA: Din păcate, se confundă viaţa privată cu interesul public. Este articolul 72 Cod Civil care spune clar.
GHINEA BOGDAN: Uneori te legi de viaţa privată a oamenilor.
PREDAN MARIA-MIRELA: Păi, uneori, dar ceea ce am scris referitor la ALDE niciodată nu m-am referit.
GHINEA BOGDAN: Alteori te-ai legat şi de viaţa personală.
PREDAN MARIA-MIRELA: Alteori.
GHINEA BOGDAN: Recunoşti că ai greşit?
PREDAN MARIA-MIRELA: Când s-a legat şi de propria mea viaţă privată.
GHINEA BOGDAN: Dar recunoşti că uneori mai greşeşti?
PREDAN MARIA-MIRELA: Numai Dumnezeu e infailibil, dar de data asta chiar nu m-am referit la viaţa privată.


Bun, urmează invitaţii, n-au legătură cu interesul public. Bun, deci urmează o discuţie pe holul Casei de Cultură cu Bogdan Ghinea, după care cobor pe trepte, îndreptându-mă spre plecare, context în care mă întâlnesc din nou cu dl. Cristian Ionescu.


PREDAN MARIA-MIRELA: Eu vă spun: articolul 74 Cod Civil...
IONESCU CRISTIAN: Eu am încheiat discuţia, am zis ce-am avut de zis.
Aţi avut dreptul la cuvânt, v-aţi exprimat poziţia.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu, acum vă spun în particular: nu de asta v-am votat. Votăm în unanimitate pro-Coteţ. Îmi pare rău...
IONESCU CRISTIAN: Era proiectul (neinteligibil) în şedinţa trecută.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu aici, nu la asta m-am referit.
IONESCU CRISTIAN: (neinteligibil) nu poate să le expună.
PREDAN MARIA-MIRELA: Ba da, trebuie să le expună, pentru ca eu, în calitatea mea de cetăţean să le văd.
IONESCU CRISTIAN: Nu putem să le expunem că atunci facem campanie, e clar.
PREDAN MARIA-MIRELA: Nu e vorba de campanie, e vorba de interes public, îmi pare rău.


SE VĂD IDEILE LUI CEL CE NU EXISTĂ. Nu i-am cerut niciodată dlui Ionescu să expună materialele de şedinţă de consiliu, ASTA ESTE OBLIGAŢIA LEGALĂ A PRIMĂRIEI, NU A LUI. ÎNSĂ IDEEA CUM CĂ NU AR PUTEA SĂ LE EXPUNĂ, DEŞI NU I-AM CERUT NICIODATĂ SĂ LE EXPUNĂ, PENTRU CĂ AR FACE... CAMPANIE ELECTORALĂ, ESTE PORNITĂ INCONTESTABIL TOT DE LA CEL CE NU EXISTĂ! CARE CEL CE NU EXISTĂ NU VREA, DEŞI LEGEA ÎL OBLIGĂ LA TRANSPARENŢĂ, SĂ SE VADĂ MIZERIILE LUI. Am făcut plângeri penale, o să merg la CEDO, vor fi mari probleme, DAR NU CONTEAZĂ, CEL CE NU EXISTĂ ÎNCALCĂ LEGEA ÎN MOD SISTEMATIC, BA CHIAR MAI MULT DECÂT ATÂT, MAI PRETINDE ŞI FAPTUL CĂ DACĂ MIHAI ANGHEL EXPUNE ACESTE MATERIALE, VIZÂND INTERESUL PUBLIC, REPET, FACE CAMPANIE ELECTORALĂ. INTERZICÂND ALTOR CONSILIERI SĂ LE EXPUNĂ, IAR EI ASCULTÂND ORDINELE. S-A VĂZUT CLAR! Păi, altfel nu ştiu cum să interpretez că dl. Ionescu a reacţionat la ceva ce nu i-am cerut niciodată. SUNT PUBLICE MATERIALELE DE ŞEDINŢĂ DE CONSILIU, CA SĂ NE ÎNŢELEGEM BINE, NU SECRETE, NU DE CAMPANIE ELECTORALĂ! Dl. Cristian Ionescu a împrumutat ideile lui cel ce nu există, îmi pare rău. DAR NU ESTE OBLIGAŢIA LUI SĂ LE PUBLICE. OBLIGATĂ SĂ LE PUBLICE, POTRIVIT LEGII, E PRIMĂRIA. Dacă Primăria NU îşi îndeplineşte obligaţiile legale, iar dl. Mihai Anghel face ceea ce ar trebui Primăria să facă de fapt, potrivit legii pe care Primăria o încalcă, trebuie să dăm cu pietre tot în Mihai Anghel, nu? Că aşa e ordinul de la cel ce nu există să nu vadă nimeni ce măgării face sau cum? AM O VESTE PROASTĂ PENTRU DOMNIA SA: EU TOT AFLU: DE PE LA POLIŢIE, DE PE LA PARCHET, MAI CU O ÎNCEPERE DE URMĂRIRE PENALĂ, DE PE LA CURTEA DE CONTURI, DE PE LA INSTANŢE, DE PE UNDE POT ŞI EU, NU? Păi, dacă el a preferat să se înceapă urmărirea penală pentru buget mai degrabă decât să-mi dea mie bugetul, deşi legea îl obliga, treaba lui, e preferinţa lui cel ce nu există, NU mă bag, adică eu am şi scris la un moment dat: cum preferă să-mi pună la dispoziţie informaţiile de interes public: PE MAIL, CA SĂ NU MAI SE FOFILEZE NICI DE... COSTURILE XEROX, PE SITE, SĂ LE VADĂ TOATĂ LUMEA, N-AM NICIO PROBLEMĂ SĂ AM EXCLUSIVITATE NUMAI EU SAU... PRIN POLIŢIE, PRIN PARCHET, PRIN INSTANŢA DE JUDECATĂ, PRIN CEDO. Din păcate, metoda aleasă de cel ce nu există a fost prin Parchet şi Poliţie. Asta e, treaba lui! DECI EL A ALES METODA, NU EU!


Ceea ce spune dl. Cristian Ionescu în continuare este halucinant şi pare desprins dintr-un film de groază.

PREDAN MARIA-MIRELA: Nu, pe bune. Eu cunosc bine situaţia. Vi s-a spus să vă aliaţi cu dl. primar. Eu cunosc bine situaţia. Nu este frumos ce i-aţi făcut inclusiv dlui Grigore. El a fost exclus, el a câştigat o hotărâre definitivă în instanţă, atunci l-aţi invitat la dvs. acasă pe dl. primar.
IONESCU CRISTIAN: A fost şi dl. Grigore.
PREDAN MARIA-MIRELA: La dvs. acasă şi la dl. primar? Hai să fim serioşi.


PLEC ŞI NE DESPĂRŢIM LA TREPTELE DE JOS ALE CASEI DE CULTURĂ.


SUSŢINEREA DLUI CRISTIAN IONESCU ESTE ŞOCANTĂ ŞI INCREDIBILĂ. EL PRETINDE NU CĂ N-A VENIT CEL CE NU EXISTĂ LA EL ACASĂ ŞI CĂ NU L-AR FI INVITAT, CI CĂ A FOST ŞI... DOMNUL GRIGORE. ŢEAPĂ: ATUNCI CÂND EU M-AM REFERIT LA INVITAŢIE, DL. GRIGORE, REPET, ORICUM NU ERA ÎN ŢARĂ ŞI NU PUTEA FI FIZIC PREZENT.


I-am solicitat punctul de vedere în legătură cu această afirmaţie şi dlui Gheorghe Grigore, PENTRU CĂ EU O CONSIDER O ACUZAŢIE DENIGRATOARE LA ADRESA SA. Dl. Grigore mi-a spus că NU a fost niciodată la nicio întâlnire alturi de cel ce nu există şi de dl. Ionescu, nici la cel ce nu există acasă, nici la dl. Ionescu acasă, nici nicăieri. DECI DL. IONESCU MINTE. Dar, în bunătatea sa, dl. Grigore mi-a spus că ar prefera să nu scriu acest lucru şi să nu mă leg de dl. Ionescu că el nu crede că s-a aliat cu cel ce nu există dl. Ionescu. Domnule Grigore, îmi pare rău, dar am să vă dau o veste proastă: DL. IONESCU NU DOAR CĂ S-A ALIAT CU CEL CE NU EXISTĂ, DAR AM ŞI NIŞTE PROBE ÎN ACEST SENS.


Stimaţi cetăţeni, ascultând rugămintea dlui Grigore de a nu mă mai lega de consilierii săi, am zis să fie pace. Condiţia mea a fost clară: SĂ NU SE MAI ALIEZE CU CEL CE NU EXISTĂ NICIUNUL DINTRE EI. EXPRIMATĂ ÎN PUBLIC. NUMAI CĂ IMEDIAT AM AFLAT DIN SURSE, TREBUIE SĂ-L INFORMEZ ÎN ACEST SENS, AICI, PUBLIC, INCLUSIV PE DL. GRIGORE, CĂ NICI POMENEALĂ SĂ FI RENUNŢAT LA ACEASTĂ ALIANŢĂ DL. CRISTIAN IONESCU. Nici dl. Cristian Ionescu NU a renunţat, nici dl. Nicuşor Dumitru NU a renunţat, dimpotrivă. Numai dna Gabi Valentina Preda a renunţat. POT ŞI EU SĂ ÎNTREB ACUM CINE L-A PUS PE DL. CRISTIAN IONESCU SĂ MINTĂ ÎN SCOPUL DENIGRĂRII DLUI GRIGORE CĂ ACESTA S-AR FI ÎNTÂLNIT CU EL ŞI CU CEL CE NU EXISTĂ?????? E O MINCIUNĂ PUR ŞI SIMPLU. CLAR!


Stimaţi cetăţeni, voi credeţi că dl. Grigore venea la dl. Ionescu acasă la petrecere privată să vorbească şi să petreacă alături de dl. Ionescu şi de cel ce nu există? E PLAUZIBILĂ IDEEA. VĂ SPUN EU CĂ NICI NU S-A PUS PROBLEMA DE AŞA CEVA, ÎN SCHIMB, CEL CE NU EXISTĂ L-A PUS PE DL. IONESCU SĂ PRETINDĂ ASTFEL DE LUCRURI INCREDIBILE CA SĂ-L DISCREDITEZE PE DL. GRIGORE PRIN CHIAR CONSILIERII SĂI, BINEÎNŢELES CĂ DA.


În nebunia lui, cel ce nu există crede că poate să şi mintă în acest sens. Domnule Ionescu, dle Dumitru, NU VĂ SUPĂRAŢI, E CLAR CĂ DVS. SUNTEŢI DOAR... ALIAŢI CONTRA INTERESE CU CEL CE NU EXISTĂ. NU AM NICIO SUSPICIUNE ASUPRA DVS. CĂ NU AŢI FI SĂNĂTOŞI LA CAP! OR, CEL CE NU EXISTĂ ESTE BOLNAV. NU MAI SPUNEŢI CHESTIA ASTA CĂ A VENIT ŞI DL. GRIGORE, CĂ NU E PLAUZIBILĂ DELOC, VĂ IA LUMEA DE NEBUNI, DACĂ URMAŢI SFATURILE UNUI NEBUN, AL LUI CEL CE NU EXISTĂ. Măcar asumaţi-vă această alianţă în particular şi renunţaţi la ea, că nu am avut altă pretenţie decât să renunţaţi la alianţa cu cel ce nu există. Dar dacă interesele primează, na... Normal!


Mirela Predan